O nouă misiune SMURD în Moldova. Un bărbat din Edineţ, transportat la Centrul Republican de Leziuni Termice din Chişinău (FOTO/VIDEO)

O nouă misiune SMURD în Republica Moldova. Un bărbat de 45 de ani, care a suferit arsuri de gradul II și III, a fost transportat cu elicopterul din Edineț la Chişinău.

În după amiaza zilei de astăzi echipajul aero–medical SMURD Iași a efectuat o operațiune de transportare a unui pacient internat la spitalul raional Edineț. Pe parcursul zborului bărbatul a primit îngrijirile necesare din partea medicilor și paramedicilor români fiind în stare stabilă.

Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, iar pacientul a fost transportat de Serviciul Republican Aviasan la Centrul Republican de Leziuni Termice pentru ulterioare îngrijiri medicale calificate.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020, aceasta este a treisprezecea operațiune aero-medicală realizată în Republica Moldova.


Preluat de la: Publika.md