O nouă intervenție SMURD. De la Chișinău a fost preluat ser antitetanic pentru un pacient din România

În dimineața zilei de 14 noiembrie un echipaj aero–medical SMURD Iași a efectuat o intervenție pentru a prelua de la Chișinău ser antitetanic, destinat unui pacient din România în vârstă de 20 de ani.

Operațiunea a avut loc pentru salvarea bărbatului care avea nevoie urgentă de preparat.

Elicopterul cu echipajul medical a aterizat la ora 11:34 pe stadionul Dinamo din municipiul Chișinău, unde au fost așteptați de medicii din Republica Moldova care au oferit preparatul.

La scurt timp acesta a decolat și a zburat spre Galați de unde medicamentul va fi preluat de un alt echipaj și transportat pe calea aerului la București.

Serul antitetanic urmează să ajute pacientul în vârstă de 20 de ani internat la Spitalul Universitar de Urgență Doctor Carol Davila din București.

Potrivit IGSU aceasta este a douăzeci și una intervenție areo-medicală SMURD realizată de la începutul anului 2020 pe teritoriul Republicii Moldova.

 


Preluat de la: Publika.md