O llocalitate din Călăraşi a intrat în carantină, după ce a fost înregistrat un caz de rabie la o bovină

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a confirmat un caz de rabie la o bovină în raionul Călărași.

Cadavrul bovinei a fost nimicit prin ardere, iar rămășițele de la ardere au fost înhumate.

Potrivit unui comunicat al ANSA, în localitatea afectată de rabie la animale au fost instituite măsuri de carantină pe o perioadă de două luni, timp în care urmează să fie întreprinse activități de control și de eradicare a focarului de boală. 

La fel, a fost demarată vaccinarea de urgență a câinilor și pisicilor, inclusiv și a animalelor de valoare economică (bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline), precum și monitorizarea stării clinice a acestora. 

 


Preluat de la: Publika.md