O femeie de 108 ani s-a vindecat de COVID-19 şi a ajuns pe lista super-centenarilor care au supraviețuit acestei boli

O italiancă de 108 ani care locuieşte într-un azil de bătrâni din Milano a devenit una dintre cele mai în vârstă persoane din lume care a reușit să se vindece de COVID-19 și a ajuns, astfel, pe lista super-centenarilor care au supraviețuit acestei boli, informează Agerpres.

Cotidianul italian Corriere della Sera a publicat o fotografie ce o prezintă pe super-centenera italiană stând într-un scaun cu rotile în faţa unui tort cu ciocolată şi frişcă, flancată de un asistent medical şi de o felicitare din carton, tăiată în forma unei inimi.

Pe felicitare a fost scris şi un mesaj de felicitare: „Fatima 108. Te iubim! S. Faustino”.

Fatima Negrini trăieşte de mulţi ani în azilul Anni Azzurri San Faustino din Milano. Ea s-a infectat cu noul coronavirus în aprilie şi a fost testată apoi negativ la jumătatea lunii mai, fiind pe întreaga durată a bolii o pacientă asimptomatică.

Fatima Negrini are trei fii – în vârstă de 89, 88 respectiv 78 de ani -, patru nepoţi şi doi strănepoţi.

Italia este una dintre cele mai grav afectate ţări din lume de noul coronavirus, iar impactul pandemiei a fost unul devastator în azilurile de bătrâni din regiunea Lombardia.

Fatima, guarita dal Covid a 108 anni: «Dio si è scordato di me, ho la tempra forte» https://t.co/zt4yT4TJRq pic.twitter.com/ZPrty6dybj


Preluat de la: Publika.md