O enzimă extrasă din bureţii de mare opreşte creşterea celulelor canceroase

Oamenii de ştiinţă de la Medical University of South Carolina (MUSC) şi colaboratorii acestora au anunţat o descoperire care se poate dovedi importantă în lupta cu cancerul cervical. Mai exact, aceştia au descoperit o enzimă: manzamina A, care opreşte creşterea celulelor canceroase care poate fi extrasă dintr-un burete care creşte în apele Golfului Manado din Indonezia, notează Medicalxpress, citează descopera.ro.

„Aceasta este o aplicaţie nouă extrem de interesantă pentru o moleculă care a arătat anterior un potenţial semnificativ pentru controlul malariei şi are proprietăţi similare medicamentelor”, explică dr. Mark T. Hamann, profesor MUSC. 

Cercetătorii au testat efectele acestei enzime pe celulele a patru tipuri de cancer, dovedindu-se a fi eficientă asupra celulelor cancerului cervical. Oamenii de ştiinţă precizează faptul că o serie de studii anterioare au demonstrat că această enzimă se dovedeşte a fi eficientă şi împotriva paraziţilor care cauzează malaria.

Analizele au arătat că manzamina A reduce nivelul unor proteine care asociate cancerului cervical şi că are a o serie de structuri asemănătoare cu o serie de inhibitori care sunt deja folosiţi, dovedindu-se de zece ori mai eficientă.

Dr. Hamann explică faptul că urmează o serie de teste pe animale pentru a stabili importanţa clinică a acestei enzime şi dacă se dovedeşte a fi utilă apare o altă întrebare importantă: cum va fi produsă această enzimă. Cercetătorul explică faptul că această enzimă poate fi sintetizată în laborator, dar, crede că poate fi identificată o soluţie mai bună: creşterea bureţilor care produc manzamina A deoarece asta se dovedeşte a fi o măsură benefică şi pentru ecosisteme.

„Conservarea diversităţii speciilor este extrem de importantă, precum şi diversitatea substanţelor chimice pe care le produc şi oportunităţile de tratare a cancerului pe care le oferă. Dacă 50 de ani de schimbări climatice rămân necontrolate, proiecţiile sunt că putem pierde o treime din diversitatea globală a speciilor. Deci, cu asta vor merge oportunităţi de genul acesta”, concluzionează cercetătorul.


Preluat de la: Publika.md