O cruce de pe cupola unei biserici din Capitală, cu o greutate de 50 kg, la un pas de a fi luată de vântul puternic

Intervenție mai puțin obișnuită pentru angajații IGSU. De Hramul Capitalei, salvatorii au fost solicitați pentru a coborî crucea de pe cupola bisericii Sfântul Dumitru din Capitală, care după vântul puternic din ultimele zile risca să cadă la pământ.

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut de către enoriași, după încheierea slujbei religioase.

Ajunși la fața locului, pompierii au securizat zona. 

În mai puțin de două ore crucea, cu o greutate de 50 kg și înălțime de 2 metri, a fost coborâtă cu atenție de pe cupola bisericii. Operațiunea pompierilor a fost efectuată la înălțimea de 30 de metri, întrucât aceasta a fost amplasată în cel mai înalt punct al edificiului. Acum crucea va fi reparată, iar ulterior instalată pe cupola lăcașului de cult.

Din fericire, în urma acțiunilor întreprinse nimeni nu a avut de suferit. Misiunea pompierilor a fost efectuată cu maximă prudență.


Preluat de la: Publika.md