O capră a intrat în mașina unui polițist și i-a mâncat documentele (VIDEO)

Un infractor mai puțin obișnuit i-a dat mari bătăi de cap unui polițist din statul american Georgia.

Este vorba despre o capră, care a urcat în mașina șerifului și a început să-i mănânce documentele.

Greșela polițistului a fost că a lăsat portiera deschisă când a mers să ducă o înştiinţare unui localnic.

La întoarcere, a găsit o capră pe bancheta din faţă, care mânca foile lăsate în mașină.

Capra nu a reacționat nici la apariția polițistului, nici la strigătele acestuia. Animalul a continuat să mănânce documentele chiar și după ce a coborât din mașină.

 


Preluat de la: Publika.md