O bombă a fost detonată la o ceremonie organizată de ambasada Franței în Arabia Saudită

Mai multe persoane au fost rănite în urma unei explozii în orașul saudit Jeddah, în timpul unei ceremonii de comemorare a Primului Război Mondial, relatează The Guardian. La eveniment participau membri ai staff-urilor din mai multe ambasade, au declarat oficialii.

„Ambasadele condamnă acest atac laș și complet nejustificat. Solicităm autorităților saudite să facă lumină pe cât posibil în cazul acestui atac și să identifice și să îi prindă pe autori”, a comunicat ministerul francez de Extern.

Un oficial al guvernului grec a declarat că un dispozitiv exploziv a fost detonat la o ceremonie într-un cimitir pentru non-musulmani în orașul Jeddah. Patru persoane au fost rănite ușor, a mai spus el. Printre victime se numără și un cetățean grec.

Un comunicat al guvernământului orașului Mecca a fost difuzat la televiziunea de stat saudită și susține că două persoane au fost rănite – un angajat al consulatului grec și un agent de pază saudit. Guvernul britanic a confirmat, de asemenea, că un cetățean britanic a suferit răni ușoare.

Ceremonia de comemorare a fost organizată de ambasada franceză în Arabia Saudită pentru mai multe delegații diplomatice ale Uniunii Europene și ale altor țări.

Tensiunile dintre Franța și țările musulmane au crescut semnificativ după decapitarea unui profesor francez de către un fundamentalist religios, luna trecută. Vorbind despre angajamentul țării sale față de libertatea de exprimare, președintele Emmanuel Macron a promis că Franța „nu va renunța la caricaturi”, provocând nemulțumire printre musulmani.


Preluat de la: Publika.md