O alunecare de teren uriașă a distrus o autostradă din Brazilia. Imaginile din dronă arată amploarea dezastrului

Cel puțin doi oameni au murit și despre alte câteva zeci nu se știe nimic după o alunecare masivă de teren care a distrus o autostradă din sudul Braziliei, relatează BBC, citează digi24.ro.

Un torent de noroi a căzut pe autostrada BR-376 din statul Paraná, lovind peste 21 de vehicule, au declarat autoritățile. Salvatorii încearcă să găsească supraviețuitori, dar vremea rea și locația îndepărtată complică efortul de salvare. Pompierii folosesc o cameră termică pentru a localiza posibilii supraviețuitori. Se crede că până la 30 de persoane sunt încă dispărute.

Imaginile din dronă arată un camion care atârnă pe partea laterală a unui pod. Salvatorii au găsit cadavrul șoferului acestuia, care a fost identificat drept João Pires, în vârstă de 62 de ani. Numele celei de-a doua victime nu a fost încă făcut public. Un alt șofer de camion a cărui cabină era îngropată în noroi a fost salvat doar cu răni ușoare.

Până acum, au fost găsiți șase supraviețuitori. Printre aceștia se numără și primarul orașului de coastă Guaratuba, Roberto Justus.

Într-un mesaj video postat pe rețelele sociale, Justus a spus că este „un miracol” faptul că e încă în viață.

„A fost oribil. Muntele a căzut peste noi. A măturat până la ultima mașină”, a spus el.

„O mare de noroi, copaci, crengi a lovit ușa mașinii. Eram pe scaunul pasagerului și impactul a fost așa de mare, că mașina noastră a fost ridicată”, a spus el.

Alunecarea de noroi a fost declanșată ploile abundente din ultimele zile.


Preluat de la: Publika.md