Număr de circ încheiat cu scandal în Rusia, după ce în arenă au apărut animale ce aveau ţinute inscripţionate cu simboluri naziste

Număr de circ încheiat cu scandal în Rusia. În timpul unui spectacol de Crăciun, în oraşul Ijevsk, au fost aduse în arenă mai multe animale care aveau ţinute inscripţionate cu simboluri naziste. Potrivit celor de la The Moscow Times, procurorii ruşi au deschis o anchetă. Evenimentul a fost organizat de eparhia locală a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Atât preoţii, cât și administraţia circului, susțin că spectacolul nu a încălcat legea. Potrivit unui amendament adoptat anul trecut, simbolurile naziste pot fi folosite doar dacă nu promovează ideologia fascistă.

Legea adoptată iniţial în 2014 interzicea orice fel de utilizare a simbolurilor naziste şi a fost criticată de unii oficiali ruși pe motiv că astfel nu pot fi difuzate nici documentare istorice despre al Treilea Reich sau al doilea război mondial, nici filme tematice, iar ilustrațiile din cărți și manualele școlare ar deveni ilegale.


Preluat de la: Publika.md