Nu poate trăi fără sport nici în timpul carantinei. Luptătorul Victor Ciobanu îndeamnă oamenii să practice sportul la domiciliu

Victor Ciobanu nu poate trăi fără sport nici în timpul carantinei! Unul dintre cei mai buni luptători moldoveni ai momentului îşi menţine forma fizică, dar îi încurajează și pe alţii să facă la fel. Sportivul în vârstă de 27 ani a arătat câteva exerciţii, care poate să le facă orice persoană la domiciliu.

Totodată, el a menţionat că încălzirea este un element important în procesul de pregătire.

Primul exerciţiu după încălzire este efectuat cu ajutorul benzii elastice.

După asta urmează flotările.

Apoi Ciobanu ne sugerează să practicăm genuflexiunile. Potrivit lui, pentru ca acest exerciţiu să fie cât mai eficient, ne recomandă să folosim greutăți. Ganterele pot fi înlocuite cu sticle pline cu apă.

Anul trecut luptătorul de stil greco-roman a cucerit medalia de bronz la Jocurile Europene de la Minsk şi a devenit campion european la Bucureşti.

Alături de Anastastia Nichita şi Denis Vieru, Victor Ciobanu, elevul lui Mihai Cucu, a fost desemnat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării drept „cel mai bun sportiv al anului 2019”.


Preluat de la: Publika.md