Viitorul „curat” se cristalizează deja, e obligatoriu să devină realitate, dar tranziția de la petrol la energia regenerabilă nu va fi lipsită de complicații și unele dureri, scrie The Economist.
„Petrolul a alimentat secolul al XX-lea – mașinile, războaiele, economia și geopolitica. Acum, lumea se află în mijlocul unui șoc energetic care accelerează trecerea la o nouă ordine. Pe măsură ce covid-19 a lovit economia globală la începutul acestui an, cererea de petrol a scăzut cu peste o cincime, iar prețurile s-au prăbușit. De atunci a existat o recuperare nervoasă, dar o revenire înapoi la lumea veche este puțin probabilă. Producătorii de combustibili fosili sunt obligați să își confrunte vulnerabilitățile. ExxonMobil a fost expulzat din Dow Jones Industrial Average, unde era membru din 1928. Petro-statele, precum Arabia Saudită, au nevoie de un preț al petrolului de 70-80 dolari pe baril pentru a-și echilibra bugetele. Astăzi, nivelul se ridică la doar 40 USD.
Au mai existat prăbușiri ale petrolului, dar de data asta este diferit. Pe măsură ce publicul, guvernele și investitorii conștientizează schimbările climatice, industria energiei curate câștigă avânt. Piețele de capital s-au schimbat: acțiunile pentru energie curată au crescut cu 45% în acest an. Cu ratele dobânzii aproape de zero, politicienii susțin planurile de infrastructură ecologică. Candidatul prezidențial democrat, Joe Biden, vrea să cheltuiască 2 trilioane de dolari pe „decarbonizarea” economiei americane. Uniunea Europeană a alocat 30% din planul său de recuperare după covid-19 de 880 miliarde de dolari pentru măsurile climatice, iar președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și-a folosit discursul despre starea Uniunii, de săptămâna aceasta, pentru a confirma că dorește ca UE să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% față de nivelurile din 1990, în următorul deceniu.
Sistemul energetic din secolul XXI promite să fie mai bun decât era petrolului – mai bun pentru sănătatea umană, mai stabil din punct de vedere politic și mai puțin volatil din punct de vedere economic. Schimbarea implică riscuri mari. Dacă este una dezordonată, s-ar putea adăuga la instabilitatea politică și economică a petro-statelor și ar concentra controlul lanțului de aprovizionare ecologică din China. Și mai periculos, s-ar putea întâmpla prea încet.
Astăzi, combustibilii fosili sunt sursa supremă (de 85%) pentru energie. Dar acest sistem este murdar. Energia reprezintă două treimi din emisiile de gaze cu efect de seră; poluarea cauzată de arderea combustibililor fosili ucide peste 4 milioane de oameni pe an, mai ales în mega-orașele lumii emergente. Petrolul a creat, de asemenea, instabilitate politică. Timp de zeci de ani, petro-statele, cum ar fi Venezuela și Arabia Saudită, puțin motivate să-și dezvolte economiile, s-au amestecat în jocuri de culise și politici nepotiste. Pentru a-și asigura aprovizionarea, marile puteri mondiale au încercat să influențeze aceste state, nu în ultimul rând în Orientul Mijlociu, unde America are aproximativ 60.000 de soldați. Combustibilii fosili provoacă și volatilitate economică. Piețele petrolului sunt afectate de un cartel dezordonat. Concentrarea rezervelor mondiale de petrol face ca aprovizionarea să fie vulnerabilă la șocurile geopolitice. Nu este de mirare că prețul a oscilat cu peste 30% în șase luni, de 62 de ori din 1970.
Se formează acum o imagine a noului sistem energetic. Cu pași îndrăzneți, electricitatea regenerabilă, cum ar fi energia solară și eoliană, ar putea crește de la 5%, cât este azi cota sa în aprovizionare, la 25% în 2035 și aproape 50% până în 2050. Utilizarea petrolului și a cărbunelui va scădea, deși gazele naturale, mai curate, vor rămâne centrale. Această arhitectură va aduce în cele din urmă beneficii uriașe. Cel mai important, decarbonizarea energiei va evita haosul schimbărilor climatice necontrolate, inclusiv secete devastatoare, foamete, inundații și migrație în masă. Odată ajunsă la maturitate, ar trebui să fie și mai stabilă din punct de vedere politic, deoarece oferta va fi diversificată, geografic și tehnologic. Petro-statele vor trebui să încerce să se reformeze și, pe măsură ce guvernele lor încep să depindă de impozitarea propriilor cetățeni, unii vor deveni mai reprezentativi. Țările consumatoare, care odată au căutat securitatea energetică amestecându-se în politica producătorilor de petrol, vor căuta în schimb o reglementare sensibilă a propriei industrii de energie. Sistemul secolului XXI ar trebui, de asemenea, să fie mai puțin volatil din punct de vedere economic. Prețurile energiei electrice vor fi determinate nu de câțiva actori mari, ci de concurență și câștiguri treptate de eficiență.
Cu toate acestea, chiar și pe măsură ce apare un sistem energetic mai bun, apare amenințarea unei tranziții slab gestionate. Se evidențiază două riscuri. China autocratică ar putea câștiga temporar influență asupra sistemului energetic global datorită dominanței sale în fabricarea componentelor cheie și dezvoltarea de noi tehnologii. Astăzi firmele chineze produc 72% din panourile solare ale lumii, 69% din bateriile litiu-ion și 45% din turbinele eoliene. De asemenea, controlează o mare parte din rafinarea mineralelor critice pentru energia curată, cum ar fi cobaltul și litiul. În loc de petro-stat, Republica Populară poate deveni „electro-stat”. În ultimele șase luni, a anunțat investiții în infrastructura și transportul de mașini electrice, a testat o centrală nucleară din Pakistan și a luat în considerare stocarea de cobalt.
În ultimele șase luni, a anunțat investiții în infrastructura și transportul de mașini electrice, a testat o centrală nucleară din Pakistan și a luat în considerare stocarea de cobalt.
Pârghia Chinei depinde de cât de repede se mișcă alte economii. Europa găzduiește dezvoltatori gigantici de ferme eoliene și solare – Orsted, Enel și Iberdrola construiesc astfel de proiecte în întreaga lume. Firmele europene conduc și ele cursa de reducere a propriilor emisii. Traiectoria Americii a fost afectată de ascensiunea petrolului și gazului de șist, care l-au făcut cel mai mare producător de petrol din lume și de rezistența republicană la măsurile de decarbonizare. Dacă America ar acționa axat pe schimbările climatice – cu, să zicem, o taxă pe carbon și o nouă infrastructură – piețele sale de capital, laboratoarele naționale de energie și universitățile ar face din aceasta o formidabilă putere verde.
Celălalt mare risc este reprezentat de tranziția petro-statelor, care reprezintă 8% din PIB-ul mondial și aproape 900 de milioane de cetățeni. Pe măsură ce cererea de petrol scade, aceștia se vor confrunta cu o luptă dură pentru cota de piață, care va fi câștigată de țările cu cel mai ieftin și mai curat țiței. Chiar dacă se confruntă cu urgența crescândă a reformei economice și politice, resursele publice pentru a o plăti ar putea să scadă. Anul acesta, veniturile guvernului Arabiei Saudite au scăzut cu 49% în al doilea trimestru. Urmează câteva decenii periculoase.
Confruntată cu aceste pericole, tentația va fi să ușureze ajustarea, făcând tranziția mai lentă. Dar asta ar genera un set diferit și mai destabilizator de consecințe, legate de climă. În schimb, investițiile avute în vedere sunt în mod drastic sub ceea ce este necesar pentru a menține temperaturile la 2 ° C față de nivelurile preindustriale, darămite 1,5 ° C necesare pentru a limita efectele schimbărilor climatice asupra mediului, economiei și politicii.
De exemplu, investiția anuală în capacitatea eoliană și solară trebuie să fie de aproximativ 750 de miliarde de dolari, triplând nivelul recent. Și dacă trecerea către energia regenerabilă fără combustibili fosili accelerează, așa cum ar și trebui, va provoca și mai multe turbulențe geopolitice. Trecerea la o nouă ordine energetică este vitală, dar va fi dezordonată”.
Preluat de la: Timpul.md