Nouă companii se angajează să scoată vaccinul anti-COVID doar când acesta va fi sigur. Ce spune Trump

Nouă companii farmaceutice dintre cele care dezvoltă vaccinuri pentru noul coronavirus s-au angajat că vor respecta integritatea procesului științific. Angajamentul vine în contextul în care cursa pentru obținerea unui vaccin devine din ce în ce mai acerbă, iar presiunile din partea politicienilor, unii dintre care își doresc să fie realeși în alegeri. Președintele american, Donald Trump, este unul dintre cei care face presiuni pentru ca un vaccin să fie gata înainte de alegerile prezidențiale care vor avea loc în Statele Unite în prima săptămână din luna noiembrie.

Într-o declaraţie comună, producătorii de medicamente au dat asigurări că vor transmite vaccinuri spre aprobare doar după demonstrarea siguranţei şi eficacităţii lor prin „studii clinice de amploare şi de înaltă calitate”. Companiile au dat asigurări că „siguranţa şi starea de bine a persoanelor vaccinate va fi întotdeauna prioritatea noastră principală”, scrie digi24.ro.

Angajamentul este semnat de directorii executivi ai AstraZeneca, BioNTech, GlaxoSmithKline, Johnson & Johnson, Merck, Moderna, Novavax, Pfizer şi Sanofi.

„Considerăm că acest angajament va contribui la asigurarea încrederii publicului în procesul riguros ştiinţific şi de reglementare prin care vaccinurile COVID-19 sunt evaluate şi pot fi în cele din urmă aprobate”, au spus ei.

Presiunea politică pentru apariția rapidă a unui vaccin devine din ce în ce mai puternică

Iniţiativa neobişnuită vine în contextul îngrijorărilor potrivit cărora presiunea politică de a lansa rapid vaccinurile ar putea submina încrederea publicului în acestea, ceea ce ar putea descuraja oamenii să se vaccineze, notează DPA.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a vorbit despre posibilitatea de a avea un vaccin înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie, dar nu este clar dacă oamenii de ştiinţă vor avea încredere în eficacitatea şi siguranţa dozelor până atunci. Companiile din întreaga lume şi-au accelerat eforturile de cercetare pentru vaccinuri.

Trump a declarat că este încrezător că SUA vor putea începe să distribuie un vaccin anti-COVID-19 la „sfârşitul lunii octombrie”. Într-un miting electoral la care au participat sute de persoane, desfăşurat pe pista aeroportului Latrobe din Pennsylvania, Trump a reiterat promisiunea că SUA vor obţine „un vaccin sigur şi eficient într-un timp record”.

„Nu aş avea încredere în Donald Trump. Ar trebui să existe o sursă de informare credibilă care să vorbească despre eficienţa şi fiabilitatea unui astfel de vaccin. Nu-l voi crede pe cuvânt”, a declarat Kamala Harris, candidata la vicepreședinția SUA, din partea democraților, în replică.

O „retorică anti-vaccin iresponsabilă”, care „pune vieţi în pericol” şi „discreditează ştiinţa”, a denunţat Donald Trump, care, într-o conferinţă de presă la Casa Albă, s-a apărat în fața acuzațiilor că face din vaccin un argument de campanie, după declarația Kamalei Harris.

Guvernele sunt dornice să limiteze pandemia de coronavirus şi să permită întoarcerea la normalitate după ce măsurile de carantină şi distanţare fizică au afectat miliarde de persoane.


Preluat de la: Publika.md