De patru ani, fiecare vară se transformă într-un adevărat coșmar pentru locuitorii satului Porumbeni, din raionul Criuleni. Oamenii sunt nevoiți să suporte putoarea care vine de la stația de epurare din satul vecin. Întreprinderea Apă-Canal Măgdăcești revarsă apa menajeră direct într-un pârâu care traversează localitatea Porumbeni.
Oamenii spun că nu pot sta cu ferestrele deschise, mai ales seara și dimineața, când mirosul înţepător se simte cel mai mult.
”Vedeți ce miros, îl simțiți! Asta e apă care nu e trecută prin filtru, prin stație de epurare. Toată mizeria asta curge în râul Ichel. Mirosul acesta se răspândește până în deal. Este un dezastru”, a spus locuitorul satului Porumbeni, Constantin Ajder.
Alexei Lungu locuieşte la câțiva metri de râuleț și spune că, din cauza deșeurilor toxice, este nevoit să spele pereții și tavanul cel puțin odată în săptămână.
Bărbatul spune că și membrii familiei suferă din cauza duhorii.
”Direct îi dă drumul pe țeavă și vine în pârâu și mai departe. Tot mirosul acesta pe noi ne omoară. Ne înădușă. Avem copii, soția care sunt bolnavi cu astmă”, a povestit locuitorul satului Porumbeni, Alexei Lungu.
Deşi autoritățile au fost sesizate de nenumărate ori, problema rămâne nerezolvată.
”Ne facem comodități nouă în ogradă, dar pe cineva înecăm în rahat. Noi din caz că nu se vor lua măsuri, vom ieși în stradă, ca să facem ceva”.
”Cât se poate de vorbit. Noi dam numai putem să răbdăm. Vin oaspeți în casă și mie îmi e rușine. Spun că la tine pute”.
Responsabilii de la întreprinderea cu pricina recunosc că stația de epurare are o problemă, însă, deocamdată nu au bani pentru a o repara.
”E vorba că în stație vin apele cu o concentrație mai mare decât cele admisibile. Noi acum avem un proiect și vrem să facem niște rețele ca să ocolim satul și să aruncăm apa de la vale de Porumbeni. Din păcate, din cauza finanțării, a rămas proiectul nerealizat”, a afirmat directorul Întreprinderii Apă-Canal Măgdăcești, Andrei Dragoman.
Am încercat să vorbim cu primarul din Măgdăcești, însă fără succes.
”Eu deja numai am încredere în corespondență. Se vorbește una și se transmite alta. Vă duceți la directorul Apă-Canal. O fost inspecția financiară, o verificat, o văzut. Știm care e situația. Duceți-vă la dânsul, chiar sunt ocupată și nu dau interviu”.
Pe primarul din Porumbeni nu l-am găsit pentru că se află în concediu.
În satul Porumbeni locuiesc peste o mie de oameni.
Preluat de la: Publika.md