Navalnîi nu poate fi înmormântat pentru că toate firmele de servicii funerare refuză să fie angajate de familia sa

„Încă de ieri căutăm un loc unde să organizăm un eveniment de rămas bun pentru Alekssei. Am sunat la majoritatea agențiilor funerare private și publice, la locații comerciale și la saloane funerare. Unii dintre ei spun că locul este complet rezervat. Unii refuză atunci când menționăm numele de familie „Navalnîi”. Într-un loc, ni s-a spus că agențiilor funerare li s-a interzis să lucreze cu noi. După o zi de căutări, încă nu am găsit sala de despărțire”, a scris Kira Iarmîș, purtătoarea de cuvânt a fostului lider al opoziției, într-un mesaj pe rețeaua X.

Apropiații lui Navalnîi anunțaseră că funeraliile vor avea loc săptămâna aceasta la Moscova și că sunt în căutarea unui spațiu pentru organizarea evenimentului. 

„Căutăm un spaţiu pentru ceremonia publică de adio pentru Aleksei la sfârşitul acestei săptămâni. Dacă aveţi un loc potrivit, vă rugăm să ne contactaţi”, a transmis pe X (ex-Twitter) purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş. 

Conform canalului Telegram Shot (pro-guvernamental), funeraliile lui Navalnîi ar putea avea loc în 29 februarie, la cimitirul Borisovo (în sud-estul Moscovei), chiar în ziua în care preşedintele Vladimir Putin îşi va rosti discursul despre starea naţiunii în faţa camerelor reunite ale parlamentului rus. 

Aliaţii lui Navalnîi au dezvăluit luni că opozantul a murit în închisoare cu câteva zile înainte de a fi dat la schimb pentru Vadim Krasikov, un asasin aflat în serviciul FSB (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB) condamnat în Germania pentru uciderea unui fost comandant cecen.


Preluat de la: Unimedia.info