Munca grea din laboratoare. De la declanșarea pandemiei de COVID-19, laboratoarele de virusologie din țară lucrează la capacitate maximă

De la declanșarea pandemiei de COVID-19, laboratoarele de virusologie din țară lucrează la capacitate maximă. Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, primii care a făcut astfel de teste, spun că pentru detectarea virusului SARS-CoV-2, probele trec prin mai multe etape, iar întregul proces durează circa opt ore.

Şefa Direcției diagnostic de laborator al ANSP, Ala Halacu, coordonează activitatea tuturor laboratoarelor de stat din ţară, responsabile de efectuarea testelor pentru noul coronavirus. Doar în laboratoarele ANSP îşi fac datoria aproape 50 de specialişti, iar ziua lor de muncă începe la ora 7 dimineaţa și se încheie aproape de miezul nopții.

”Nu mi-am văzut nici părinții, nici copiii, nici nepoții și prima ce vreau să spun este că ne este foarte dor de ei, dar vreau să-i chem pe toți cei care mă aud să aibă răbdare”, a spus șefa Direcției diagnostic de laborator, ANSP, Ala Halacu. 

Cele nouă laboratoare din ţară, specializate în COVID-19, au o capacitate totală de procesare de până la două mii de teste pe zi.

”În funcție de cât de corect s-au prelevat și transportat aceste probe și condițiile de transportare depinde și rezultatul final. Acesta este un proces foarte important pentru a avea un rezultat veridic”, a comunicat șefa Direcției diagnostic de laborator, ANSP, Ala Halacu. 

Potrivit responsabilului de la ANSP, atât în laboratoarele de stat cât şi în cele private, sunt create toate condiţiile pentru excluderea riscurilor de infectare în timpul efectuării testelor.

”Toate aceste proceduri, manipulări se fac în hote de securitate, care sunt prevăzute pentru protejarea atât a personalului, a mediului, cât și a probei. Deci, personalul care lucrează este izolat de contactul cu proba”, a mai spus șefa Direcției diagnostic de laborator, ANSP, Ala Halacu. 

Până în prezent, în Republica Moldova, au fost efectuate peste 28 de mii de teste pentru COVID-19. ANSP nu a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire în rândul specialiştilor din laboratoare.


Preluat de la: Publika.md