Motociclist român fără permis, care gonea cu 290 km/ h, reținut de polițiștii britanici, după o urmărire ca-n filme (VIDEO)

Un român în vârstă de 19 ani a fost arestat pentru conducere periculoasă, conducere fără permis și fără asigurare. La o asemenea viteză, acesta pilota motocicleta model Honda CBR 1000 fără să poarte cască de protecție, a scris Știri Diaspora, care a preluat un material din The Times.

Românul fost urmărit cu ajutorul unui elicopter, pe care poliția l-a ridicat de la sol pentru a-l putea monitoriza în permanență pe pilotul inconștient. El a fost înregistrat rulând pe autostrada M1, Londra – Leeds, cu 189 mile/ h, aproximativ 290 km/ h. Marian a fost prins după o urmărire care a durat 38 de minute. I

Ieșise de pe autostradă și se oprise într-o benzinărie, pentru alimentare.

Tânărul a fost arestat și cercetat pentru conducere periculoasă, conducere fără permis și fără asigurare. În plus, motocicleta, proprietatea personală, avea numere false de înmatriculare.

El a fost condamnat la 10 luni de închisoare și nu are voie să conducă timp de doi ani și cinci luni.

Se pare că românul, care locuiește în cartierul londonez Tottenham, își pierduse jobul înainte de Crăciun din cauza pandemiei, după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină la locul de muncă. El a mai fost condamnat în 2017 pentru port de armă în public.

 


Preluat de la: Publika.md