Motivul pentru care Germania ar putea amâna administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti COVID-19

Ministerul Sănătăţii din Germania solicită consultanţă în ceea ce priveşte o eventuală amânare a administrării celei de-a doua doze din vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech şi Pfizer pentru a putea continua campania de vaccinare în ciuda stocurilor limitate, potrivit unui document consultat luni de Reuters, informează Agerpres.

Informarea, datată cu ziua de duminică, survine după ce ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, a fost intens criticat pe perioada weekendului inclusiv de aliaţii săi politici conservatori, care menţionează faptul că Germania a eşuat în misiunea de a procura suficiente doze de vaccinuri şi a fost prea lentă în a intensifica campania de imunizare naţională.

Potrivit celui mai recent bilanţ zilnic de la Institutul Robert Koch, Germania a vaccinat circa 239.000 de persoane de la debutul campaniei naţionale, pe 27 decembrie, mai puţin decât cele 1,3 milioane de doze livrate până la sfârşitul anului 2020.

Demersul Marii Britanii de a amâna administrarea celei de-a doza doze a vaccinului BioNTech/Pfizer a fost salutat de un număr de experţi germani din domeniul sănătăţii şi survine în contextul în care guvernele încearcă să ofere protecţie împotriva coronavirusului unui număr cât mai mare de persoane, administrându-le cât de repede posibil prima doză şi amânând-o pe cea de-a doua.

Alte referiri în documentul Ministerului Sănătăţii includ recomandarea ca o doză suplimentară, a şasea, să fie extrasă din flacoanele cu vaccinul BioNTech/Pfizer, o practică despre care companiile spun că este fezabilă folosind un ac şi o seringă corespunzătoare şi care a fost permisă în mai multe ţări.

Avizul Uniunii Europene pentru vaccinul produs de Moderna, preconizat pentru miercuri, ar trebui să adauge alte 1,5 milioane de doze la cantitatea de pe stoc în săptămânile care vor urma, se mai precizează în document. În total, Germania ar trebui să primească anul acesta 50 de milioane de doze din vaccinul Moderna, potrivit contractelor de achiziţie de pe teritoriul Uniunii Europene.

Referitor la vaccinul AstraZeneca aprobat săptămâna trecută în Marea Britanie, Ministerul Sănătăţii din Germania a precizat că revizuirea, în curs de desfăşurare la Agenţia Europeană pentru Medicamente, se desfăşoară la „presiune ridicată”.

„Obiectivul este ca, de îndată ce va fi posibil, să se decidă calea de urmat şi domeniul de aplicare al autorizării” pentru vaccinul AstraZeneca, se mai spune în document.


Preluat de la: Publika.md