MOTIVUL pentru care Brescia Calcio i-a reziliat contractul lui Mario Balotelli

Aventura lui Mario Balotelli la Brescia Calcio a ajuns la final! Clubul italian i-a reziliat contractul fotbalistului în vârstă de 29 de ani.

Președintele Massimo Cellino s-a înfuriat după ce atacantul a trimis o scutire medicală pentru că a lipsit de la mai multe antrenamente, invocând o gastroenterită. Jucătorul a întârziat 10 zile la reunirea echipei.

SuperMario avea o clauză în contract care garanta rezilierea acordului în cazul în care Brescia retrogradează.

În actuala ediţie a campionatului italian de fotbal, Balotelli a jucat 19 partide şi a înscris de 5 ori.

În cariera sa, Mario Balotelli a mai fost legitimat la Lumezzane, Inter Milano, Manchester City, AC Milan, FC Liverpool, Nice şi Olympique Marseiile.

Pentru echipa naţională a Italiei a jucat 36 de meciuri şi a marcat 19 goluri.

Campionatul de fotbal al Italiei, întrerupt în data de 9 martie din cauza pandemiei de COVID-19, se va relua sâmbătă 20 iunie cu două meciuri restanţă, primul care se va disputa, va fi cel dintre Torino şi Parma.


Preluat de la: Publika.md