Moldovenii din SUA și Canada vor putea vota prin corespondență. Parlamentul a votat proiectul de lege în prima lectură

Deputații din opoziție, care au criticat inițiativa legislativă, au votat contra sau s-au abținut.

Documentul reglementează participarea la alegeri prin exercitarea votului prin corespondență, procedurile electorale specifice și atribuțiile organelor electorale. De menționat că procedurile electorale privind securizarea votării, păstrarea și asigurarea integrității plicurilor cu buletinele de vot recepționate se vor stabili printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală.

Inițiativa legislativă propune ca pilotarea votului prin corespondență să aibă loc în Statele Unite ale Americii și Canada. Astfel, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare. Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite. Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor de către biroul electoral al secției de votare, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile.

La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.

Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.


Preluat de la: Noi.md