Ministerul Afacerilor Externe al României a anunţat, duminică, faptul că Italia a revizuit condiţiile de intrare în ţară în contextul evoluţiei pandemiei. Astfel, autoizolarea automată a fost eliminată, cu condiţia unui test negativ, până pe 21 decembrie şi după 6 ianurie, scrie zf.ro.
Măsurile adoptate sunt aplicabile începând cu data de 4 decembrie 2020 şi până la data de 15 ianuarie 2021.
În conformitate cu informaţiile comunicate public de către autorităţile italiene, România a fost transferată pe lista C din Anexa 20 a decretului, eliminându-se astfel măsura automată a autoizolării pentru 14 zile pentru toate persoanele care sosesc din/au tranzitat România.
Astfel, începând cu 4 decembrie 2020, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt obligate să prezinte transportatorului, la momentul îmbarcării, sau oricărei persoane desemnate să efectueze controale, o adeverinţă care confirmă efectuarea, în 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul italian, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2.
În cazul neprezentării testului menţionat anterior, este necesară autoizolarea pentru 14 zile. Având în vedere că autorităţile italiene nu au stabilit, până la acest moment, un format/model al adeverinţei care atestă rezultatul testului pentru infecţia cu SARS-CoV-2, MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză.
Totodată, în perioada 21 decembrie 2020 – 6 ianuarie 2021, persoanele care sosesc în Republica Italiană din ţările aflate pe lista C, inclusiv România, vor fi supuse în continuare măsurii de autoizolare pentru 14 zile, pentru acest interval de timp nefiind necesară prezentarea unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2.
Sunt exceptate de la aceste măsuri la sosirea în Italia următoarele categorii de persoane, cu condiţia să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2:
• echipaje ale mijloacelor de transport;
• personal navigant;
• persoanele care se deplasează dinspre şi către statele şi teritoriile menţionate în lista A (San Marino, Sfântul Scaun);
• persoanele care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranţă, aprobate de autoritatea sanitară competentă;
• persoanele care intră din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive şi expoziţii la nivel internaţional, în urma obţinerii unei autorizaţii din partea Ministerului Sănătăţii şi cu obligaţia de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverinţa care confirmă efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul naţional, unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2;
• persoanele care intră în Italia în scopul şederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) din motive de muncă, sănătate sau urgenţă absolută, cu obligaţia de a părăsi teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;
• persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligaţia de a părăsi teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;
• cetăţenii şi rezidenţii unui stat membru al Uniunii Europene şi ai altor state şi teritorii indicate în listele A, B, C şi D care intră în Italia din motive dovedite de muncă, cu excepţia cazului în care în cele 14 zile anterioare intrării în Italia au stat sau au tranzitat într-unul sau mai multe state şi teritorii menţionate în lista C;
• personalul sanitar care intră în Italia în scopul exercitării profesiilor sanitare, inclusiv în cazurile de exercitare temporară prevăzute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, transformat cu modificări de către legea nr. 27 din 24 aprilie 2020;
• lucrătorii transfrontalieri care intră şi ies pentru a merge la muncă şi pentru a se întoarce acasă;
• personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar în Italia care revine în Italia după deplasări în străinătate din motive de muncă, pentru o perioadă de maxim 120 de ore (5 zile);
• funcţionarii şi agenţii, oricum ar fi ei denumiţi, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizaţiilor internaţionale, agenţilor diplomatici, personalului tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, funcţionarii şi angajaţii consulari, personalul militar şi forţele de poliţie italiene sau străine, şi pompierii în exerciţiul funcţiunii;
• elevii şi studenţii care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care îşi au domiciliul, reşedinţa sau locuinţa, şi în care se întorc zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână.
Preluat de la: Publika.md