Moldovagaz a transferat avansul către Gazprom pentru consumul de gaze naturale din luna august

Moldovagaz a transferat avansul către Gazprom pentru consumul de gaze naturale din luna august. Furnizorul a plătit 16,74 milioane de dolari, ceea ce reprezintă 50 la sută din sumă.

Potrivit lui Vadim Ceban, acest lucru a fost posibil după ce Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis că Energocom va cumpăra de la Moldovagaz 10 milioane de metru cubi de gaz pe care le va stoca în depozitele din România. 

Între timp, furnizorul a început să-i deconecteze de la reţea pe cei care au datorii pentru luna iulie. Din 1 septembrie vor fi debranşaţi peste 23 200 de consumatori casnici. Aceştia au o datorie totală de peste 35 de milioane de lei. Iar în jur de 500 de agenţi economici au de plătit facturi în valoare de peste 18 milioane. Într-un comunicat de presă, instituţia precizează că acest lucru este necesar pentru a evita o majorare a datoriei totale faţă de furnizor.  Moldovagaz informează că în prezent aproximativ 2 500 de gospodării sunt deconectate de la reţea. Pe lângă datorie, ei trebuie să achite şi un tarif pentru serviciul de reconectare. Totodată, timp de un an, aceşti consumatori vor plăti pentru gaz în avans. 

Moldovagaz a început debranşarea datornicilor din 1 august. Acest lucru a devenit posibil după ce Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis să abroge din 31 iulie o decizie luată în martie. Este vorba de interzicerea furnizorilor de energie electrică, energie termică şi gaze naturale să deconecteze de la reţea şi să aplice penalităţi datornicilor.

Astfel, în perioada 1-25 august au fost debranşaţi de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale 1 235 de consumatori casnici. 


Preluat de la: Publika.md