În plină pandemie, câţiva tineri din Moldova au realizat un model neobișnuit de mască sanitară. Aceasta este din silicon, poate fi purtată un an de zile, fiind reutilizabilă. Mai mult, nu ascunde fața purtătorului, deoarece este transparentă.
Alexandru Budeac este unul dintre iniţiatorii proiectului. Înainte de a-și pune în practică ideea, tinerii au efectuat un sondaj de opinie în stradă. Ei au întrebat oamenii cum ar trebui să fie masca sanitară, ca să nu provoace disconfort.
”Foarte multe persoane s-au întâlnit cu multe probleme în timpul pandemiei, care a arătat care sunt minusurile măştilor convenţionale. Am aflat că foarte multe persoane se sufocă în măştile convenţionale, multe domnişoare au probleme cu machiajul cu rujul şi toate chestiile pe care le folosesc”, a declarat Alexandru Budeac.
Tinerii au realizat prototipul măştii, pe care urmează să-l testeze.
”Noi acum suntem la etapa de prototipări şi testare acestor produse. Tehnologia prototipări este foarte costisitoare şi ne ocupă mult timp. Pentru ca acest produs să apară pe piaţa Republicii Moldova, noi trebuie să producem în masă”, a menționat Alexandru Budeac.
”Va fi produsă din silicon transparent medicinal, care se foloseşte la producerea produselor pentru bebeluşi cum ar fi biberonul sau diferite jucării din silicon”, a spus marketing managerul Anastasia Gore.
Potrivit autorilor proiectului, cel mai important element al măştii din silicon este filtrul.
”Elementele de bază sunt valvele şi filtrul. Filtrul va fi detașabil şi la fel poate fi folosit de mai multe ori. Acesta poate fi pus în alcool, iar peste câteva minute va fi dezinfectat şi poate fi folosit din nou.”
O astfel de mască va costa 50 euro, iar tinerii şi-au propus să le vândă şi pe piaţa internaţională.
Preluat de la: Publika.md