MOARTE ÎNVĂLUITĂ în MISTER la Bălți. O femeie, găsită fără suflare în apropiere de propria casă

O femeie a fost găsită moartă în apropiere de casă sa din satul Sadovoe din municipiul Bălţi. Descoperirea macabră a avut loc astăzi în jurul orei 16:20.

Potrivit unui comunicat emis de reprezentanții Inspectoratului General de Carabinieri, oamenii legii au stabilit că pe corpul neînsuflețit al victimei erau semne de moarte violentă. 

Totodată, în urma cercetărilor la fața locului, în adiacentul locuinței victimei, au fost observați trei bărbați cu un comportament suspect, iar pe hainele acestora erau pete de culoare brună asemănătoare cu sângele.

Bănuiții, cu vârstă de 30, 31 și respectiv 34 de ani, domiciliați în Bălți, au fost reținuți și duși la Inspectoratul de Poliție Bălți pentru documentare.

Oamenii legii cercetează toate circumstanțele privind acest caz.


Preluat de la: Publika.md