Ministrul francez al economiei cere amânarea Black Friday, din cauza pandemiei COVID-19

Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, le-a cerut miercuri companiilor din sectorul distribuţiei să amâne operaţiunea promoţională Black Friday prevăzută în Franţa pentru data de 27 noiembrie, în timp ce guvernul de la Paris este aşteptat să decidă în zilele următoare când îşi vor putea relua activitatea centrele comerciale ”neesenţiale”, închise în cadrul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19, informează AFP, citat de agerpres.ro.

”Chiar este vinerea viitoare data potrivită pentru a organiza un Black Friday? Răspunsul meu este ‘nu’ ”, a spus Bruno Le Maire în timpul reuniunii periodice pentru întrebări adresate guvernului în Senat.

El le-a cerut agenţilor comerciali din sectorul distribuţiei, inclusiv celor din comerţul online, ”să examineze toate posibilităţile pentru a decala această operaţiune care nu are sens în condiţiile actuale”.

Ministrul francez a recunoscut însă că guvernul nu are puterea de a decide asupra operaţiunilor promoţionale desfăşurate de actori privaţi, cum este şi cazul campaniei Black Friday, dar a insistat că va discuta cu aceştia pentru a-i convinge ”să dea dovadă de simţ al responsabilităţii”.

Executivul francez urmează să anunţe în zilele următoare modalităţile de relaxare progresivă a restricţiilor antiepidemice impuse începând din 30 octombrie în cadrul celui de-al doilea lockdown instituit anul acesta.

Numeroşi parlamentari şi organizaţii profesionale cer ca micile magazine ”neesenţiale” să-şi poată relua activitatea începând din 27 noiembrie, susţinând că odată cu Black Friday aceste activităţi comerciale sunt dezavantajate în faţa comerţului online.

”Împreună cu premierul, împreună cu preşedintele Republicii, vom face tot posibilul ca această redeschidere să poată avea loc (…) de îndată ce condiţiile sanitare o vor permite”, a mai spus ministrul francez al economiei.


Preluat de la: Publika.md