Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a sosit luni dimineaţă în Israel, prima etapă a unui turneu de cinci zile în Orientul Mijlociu, în cursul cărui va aborda normalizarea relaţiilor între Israel şi ţări arabe, relatează AFP.
Potrivit imaginilor transmise de ambasada americană, Pompeo purta o mască sanitară în culorile drapelului american la coborârea din avionul care a aterizat luni dimineaţă pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.
În Israel, şeful diplomaţiei americane urmează să discute cu premierul Benjamin Netanyahu cu privire la Iran, schimburile economice şi ‘aprofundarea’ relaţiilor între Israel şi restul Orientului Mijlociu, a indicat purtătorul său de cuvânt la Washington.
În ajunul întâlnirii, Netanyahu a declarat că va discuta cu ‘prietenul’ său despre ‘extinderea cercului păcii în regiunea noastră’.
Secretarul de stat se va mai întâlni omologul său Gabi Ashkenazi şi cu ministrul apărării, Benny Gantz.
După anunţarea acordului de normalizare a relaţiilor între Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Israel în urmă cu zece zile, au început speculaţiile privind alţi posibili candidaţi la un pas similar: Bahrein, Oman sau Sudan.
Din Israel, Mike Pompeo se va îndrepta spre Khartoum pentru a discuta despre relaţiile între Israel şi Sudan, precum şi despre ‘tranziţia’ politică în această ţară după înlăturarea în 2019, după trei decenii, a autocratului Omar al-Bashir.
Următoarele etape ale turneului lui Pompeo vor fi Bahrein şi Emiratele Arabe Unite, conform purtătorului său de cuvânt.
‘Există numeroase ţări care oferă posibilităţi (de pace). Nu doresc să numesc niciuna în particular (…) dar sperăm în evoluţii foarte rapide, în săptămânile sau lunile care vin’, a declarat ambasadorul Israelului la Washington, Ron Demer, la postul Al-Arabiya.
Planul Trump pentru Orientul Mijlociu, anunţat în ianuarie, prevedea o cooperare între Israel şi ţări arabe ostile Iranului, precum şi anexarea de teritorii din Cisiordania de către Israel.
În timp ce EAU dau asigurări că acordul cu Israel prevede ‘să se pună capăt oricăror anexări suplimentare’ în Cisiordania, Netanyahu a afirmat că acestea au fost doar ‘amânate’.
Conducerea palestiniană a acuzat Emiratele că îşi normalizează relaţiile cu Israel fără să existe în prealabil o pace israelo-palestiniană.
Normalizarea ‘va permite schimbarea traiectoriei în regiune, de la un trecut de ostilităţi şi de conflicte la un viitor de speranţă, de pace şi prosperitate’, a pledat ambasadorul EAU la Washington, Yussef al-Otaiba, într-o scrisoare publicată vineri de cotidianul israelian Yediot Aharonot, atrăgând totuşi atenţia că pot surveni ‘dificultăţi’.
Un subiect deosebit de sensibil rămâne pentru Israel posibila vânzare de avioane de luptă F-35 de către SUA Emiratelor Arabe.
Acestea dispun de circa 60 de avioane de luptă Mirage 2000, dar, potrivit New York Times, administraţia Trump şi-a ‘accelerat’ ofensiva pentru a le vinde aparate F-35 de nouă generaţie.
Israelul s-a opus până acum ca SUA să le vândă avioane F-35 şi altor state din Orientul Mijlociu – inclusiv Iordaniei şi Egiptului, ţări cu care a semnat acorduri de pace -, pentru că doreşte să-şi menţină superioritatea tehnologică în regiune, scrie agerpres.ro.
Netanyahu a afirmat că acordul cu EAU nu include nicio clauză referitoare la F-35.
Preluat de la: Publika.md