Mihai Popşoi va depune o sesizare la CC cu privire la căutarea celei mai rapide căi pentru declanșarea anticipatelor

Deputaţii PAS Mihai Popşoi şi Dan Perciun vor depune mâine o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la căutarea celei mai rapide căi pentru declanșarea anticipatelor. Anunţul a fost făcut de Mihai Poşoi pe pagina sa de Facebook.

„Vom depune împreună cu colegul Dan Perciun mâine o sesizare la Curtea Constituțională, fiind în căutarea celei mai rapide căi pentru declanșarea anticipatelor și eliminării riscurilor economice și sociale care rezultă din perpetuarea crizei actuale. În sesizare vom solicită interpretarea Constituției în vederea elucidării posibilității dizolvării Parlamentului prin adoptarea de către forul Legislativ a unei hotărâri în acest sens cu o majoritate calificată de două treimi de voturi ale deputaților.

În primul rând, autodizolvarea Parlamentului nu este interzisă de Constituție. De vreme ce Parlamentul poate adopta orice acte Legislativ în afara celor interzise de Constituție, posibilitatea autodizolvării pare firească.

De asemenea, de vreme ce o majoritate de două treimi poate modifica Constituția, de ce nu ar putea cu aceeași majoritate calificată să decidă dizolvarea Parlamentului?

În 1997, când Curtea Constituțională a fost chemată să răspundă la o întrebare asemănătoare, aceasta a specificat că o dizolvare a Parlamentului de către deputați se poate face dacă parlamentarii demisionează și supleanții se dezic de mandat, astfel încât numărul celor rămași să fie mai mic de 51. Doar că la moment această posibilitate stabilită atunci de Curte nu poate fi aplicată la modul practic, întrucât, pe de o parte, actualul legislativ a fost ales pe sistem mixt, iar, pe de altă parte, legea actuală spune că, chiar dacă demisionează toți parlamentarii și supleanții depun declarații de renunțare, mandatele acestora se alocă formațiunilor politice care rămân în Parlament.

Trebuie de menționat că, în general, filozofia Constituției noastre presupune că dizolvarea Parlamentului intervine atunci când o perioadă de timp nu există o majoritate parlamentară stabilă care să guverneze – fie pentru a vota legi, fie pentru a învesti un Guvern. Iar dacă două treimi de deputați spun ca doresc anticipate, apoi e clar că o majoritate parlamentară nu poate fi creată. Atunci pentru ce să pierdem timp prețios în incertitudini pentru a ajunge la întrunirea circumstanțelor formale pentru dizolvare? De ce să perpetuăm haosul și instabilitatea pentru câteva luni, dacă dizolvarea ar putea avea loc imediat printr-un vot de 2/3 al deptaților? Dreptul Parlamentului de a se autodizolva este caracteristic pentru zeci de state democratice din lume.

În eventualitatea în care se va ajune la un vot pentru autodizolvare,  cetățenii vor putea vedea clar cine dorește curățarea urgentă a parlamentului de hoți și cine a bătut palma cu hoții, încercând să tragă de timp în aceste vremuri de grea cumpănă pentru țară!”, a scris Mihai Popşoi pe pagina sa de Facebook.


Preluat de la: Publika.md