Meteo 27 ianuarie: Meteorologii au emis cod portocaliu de ninsoare şi vânt puternic. Câte grade vor indica termometrele

Meteorologii au emis cod portocaliu de ninsoare şi vânt puternic, valabil pentru miercuri şi joi. Astfel, în centrul şi sudul ţării vor cădea precipitații puternice sub formă de lapoviță și ninsoare, izolat va viscoli, iar pe drumuri se va forma polei.

Astăzi, în ţară va ninge şi se vor înregistra temperaturi negative. La Briceni şi Soroca se anunţă zero grade. La Bălţi va fi cu unul mai mult, iar la Orhei – minus două.
La Chişinău şi Tiraspol se aşteaptă trei grade, la Leova patru şi cinci la Comrat şi Cahul.

Miercuri, în Capitală maxima zilei va fi de 3 grade. În următoarele zile va ninge practic în toată ţara, iar temperaturile se vor menţine la aceleaşi valori. Noaptea vor fi între minus 8 opt şi minus două grade. Maximele vor varia între două şi patru grade Celsius.

Miercuri, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil, iar vremea – instabilă. La Madrid vor fi 17 grade, iar la Paris va ploua şi vor fi nouă grade, la fel ca şi la Londra. La Berlin se anunţă două grade, la Roma zece, iar la Viena trei. Un grad se anunţă la Praga şi Varsovia, iar la Budapesta şi Belgrad doar cu unul mai mult. Între timp, la Bucureşti va ninge şi va fi minus un grad. În capitala Greciei se anunţă vreme frumoasă şi zece grade. La Kiev va fi mai frig, doar un grad, la fel ca şi la Moscova. 11 grade se anunţă pentru Ankara.


Preluat de la: Publika.md