Mesaje critice în adresa deputatei Olesea Stamate

Se întîmplă după ce ultima a ales să plece din fruntea Comisiei juridice, numiri și imunități, și a vorbit în cadrul unor emisiuni televizate despre necesitatea separării puterilor în stat și respectării puterii judecătorești. Grosu i-a transmis că în politică nu trebuie să existe supărări.

„În politică, dacă reușești să convingi fracțiunea, ai mers mai departe, nu ai reușit să convingi – asta e! Trebuie să accepți poziția fracțiunii și asta a fost”, a adăugat spicherul Legislativului.

Igor Grosu a catalogat drept lipsite de colegialitate declarațiile lui Stamate potrivit cărora „se simte liniștită că nu a făcut parte nicio zi din Comisia pentru Situații Excepționale”.

„Cînd te pornești la luptă, îți asumi și mergi la luptă pentru că deciziile CSE au fost decizii asumate, pentru că noi eram într-un război cu bandiții, cu Federația Rusă care își împingea și bandiții de aici, și bani. Trebuiau luate niște decizii asumate”, a subliniat Igor Grosu.


Preluat de la: Noi.md