Peste cinci milioane de persoane au primit marţi ordin de la autorităţile locale de a rămâne în izolare la domiciliu la Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia, în urma unei creşteri masive a numărului de cazuri de COVID-19, informează AFP, citată de Agerpres.
Restricţia va intra în vigoare de la miezul nopţii în noaptea de marţi spre miercuri pentru o perioadă de cel puţin şase săptămâni, a declarat premierul statului Victoria, Daniel Andrews.
Anunţul a fost făcut în contextul în care acest oraş din sud-estul Australiei a raportat 191 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore, ceea ce face dificilă urmărirea contactelor persoanelor infectate.
În aceste condiţii, cea mai mare parte a elevilor va urma din nou cursurile la distanţă, în timp ce restaurantele şi cafenelele vor putea servi doar în regim de take-away.
Potrivit premierului, plasarea în izolare a oraşului este singura alternativă posibilă, deoarece, în caz contrar, ar putea apărea „mii şi mii de cazuri suplimentare”.
Aceste măsuri privesc metropola Melbourne, în timp ce de marţi la miezul nopţii, statul Victoria s-a izolat de restul ţării după ce şi-a închis frontierele.
Poliţia şi armata păzesc zeci de puncte de trecere spre alte state australiene, alături de dronele şi avioanele mobilizate pentru supraveghere.
Preluat de la: Publika.md