Medicul basarabean, Veaceslav Şaramet, candidat pentru un mandat de senator în România. Vrea să fie vocea din Diaspora

Moldovenii cu cetățenie română sunt aşteptaţi la sfârşitul aceste săptămâni să participe la alegerile Parlamentare din România. Aceştia vor putea să-i aleagă pe deputații și senatorii din legislativul de la Bucureşti pentru următorii patru ani. Printre cei 136 de candidaţi pentru un mandat de senator se află şi Veaceslav Şaramet, un tânăr medic, născut la Chişinău. Acesta vrea să fie vocea românilor din Diaspora în Parlamentul României.

„Eu mi-am propus câteva obiective destul de simple: aducerea nivelului pensiilor din Republica Moldova la nivelul celor din România. Dezvoltarea sistemului de sănătate din Republica Moldova la cel puţin celui din România şi de ce nu autostrada Bucureşti-Chişinău ca să unim cele două capitale.”

Campania electorală pentru scrutinul parlamentar s-a desfăşurat cu implementarea unor măsuri speciale, impuse de pandemia de coronavirus. În aceste condiţii, candidatul la funcţia de senator, îi îndeamnă pe moldoveni, să fie prudenţi şi în ziua alegerilor.

„Campania electorală a fost una destul de dificilă, ţinând cont că sunt condiţiile astea de criză de sănătate, de pandemie. În Moldova urmează 2 zile de vot, se votează nu doar duminica dar şi sâmbătă. Îi rog din suflet să aibă grijă de ei, să aibă o mască şi un pix la ei.”

Veaceslav Şaramet a avut şi un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale a României.

„Este o sărbătoare care înseamnă foarte mult şi o datorăm faptului că acum 100 şi ceva de ani au fost nişte oameni care au avut curajul de a face nişte lucruri şi de a scrie istorie.”

Alegerile parlamentare din România au loc în data de 6 decembrie. Moldovenii cu cetățenie română vor putea vota timp de 2 zile, în 5 şi 6 decembrie. În acest sens, pe teritoriul Moldovei vor fi deschise 30 de secții de votare, dintre care şapte la Chişinău.


Preluat de la: Publika.md