La început au crezut cu toţii în Uniunea Sovietică, apoi, cînd au realizat amploarea crimelor şi a monstruozităţilor comise de Stalin, s-au orientat spre China. Cînd au văzut că şi Mao este la fel de cinic şi calcă pe milioane de cadavre, şi-au imaginat că Pol Pot ar putea fi un simbol a revoluţiei pure, al reuşitei revoluţionare. Cînd şi Pol Pot a oripilat lumea cu masacrele sale, stînga franceză (şi în mare măsură cea occidentală) l-au luat în braţe pe Fidel Castro.

Toate aceste fascinaţii succesive, devenite tot atîtea eşecuri, au fost o expresie dramatică a incapacităţii stîngii de a refuza celebra somaţie dacă nu eşti cu noi eşti împotriva noastră. Puţini, foarte puţini intelectuali au fost capabili, la jumătarea secolului trecut, să denunţe în acelaşi timp şi nazismul, şi stalinismul. Şi numai după decenii întregi de reflecţie şi de cercetări aceste două forme ale răului au fost declarate ca fiind echivalente.

Personal, observ cum în Europa apar, în mediile de stînga, semnele unei noi fascinaţii, mai precis pentru ,,ideologia gîndirii politice corecte” născută în universităţile americane. Pentru a-şi merita titlul de ,,progresistă”, o parte a stîngii începe să refuze să vadă excesele comise în numele aşa-zisei culturi a cenzurării („cancel culture”). Combaterea rasismului este o cauză justă şi necesită un efort colectiv în regim de urgenţă absolută. Dar în nici un caz nu trebuie tolerată o anumită tendinţă de transformare a antirasismului într-o incitare la un război între rase.

Ororile comise în lunga perioadă a comerţului cu sclavi trebuie denunţate, dar este absurd să ceri astăzi blocarea carierelor pentru oameni ai căror strămoşi, în urmă cu trei sute de ani, au exploatat sclavi. Nimic mai sfînt decît protecţia minorităţilor şi recunoaşterea drepturilor lor, dar în nici un caz nu este acceptabil ca minorităţile să-şi impună o dictatură revanşardă. Epurarea patrimoniului cultural al umanităţii pe motivul că prea mulţi oameni albi au participat la construirea lui este o idee fascistă. Ca şi interdicţia de a mai pronunţa unele cuvinte, precum cuvîntul negru, pe motivul că ar stigmatiza o întreagă categorie de oameni.

Matei Vișniec, poet, dramaturg
 

Preluat de la: Timpul.md