Mărturiile unui primar din Cahul, bolnav de COVID-19: "Virusul există, iar oamenii nu trebuie să mai fie atât de indiferenţi"

Oricine se poate îmbolnăvi de COVID-19. O demonstrează un primar din raionul Cahul, care s-a infectat cu noul coronavirus, după ce a participat la o şedinţă a consiliului local din luna mai. A fost internat în trei spitale, a fost conectat la aparatul de respiraţie asistată şi abia de câteva zile a început să se simtă mai bine. Alesul local îi îndeamnă pe consătenii săi, dar şi pe toţi cetăţenii, să fie mai responsabili.

Nicolae Beju, primarul comunei Zârneşti din raionul Cahul, a fost diagosticat cu COVID-19 la sfârşitul lunii mai. La început, bărbatul credea că este o simplă răceală şi a încercat să se trateze acasă. Dar pentru stare sa de sănătate s-a agravat, a chemat ambulanţa şi a fost internat iniţial la Spitalul Raional Cahul.

„Acolo am primit tratament, câteva zile mai târziu a fost internat şi un consilier local, care a fost diagnosticat cu COVID-19. Împreună am trecut tomografia, iar a doua zi am fost tranferaţi la Spitalul Clinic Republican”, a povestit primarul comunei Zârneşti, Cahul, Nicolae Beju.

Nicolae Beju spune că ceea ce a văzut în secţia terapie intensivă a Spitalului Republican l-a marcat pe toată viaţa.

„Am fost conectat la respiraţie artificială. După cele zece zile de tratament la spitalul Republican, am fost transferat la spitalul Cancelariei de Stat unde mă aflu şi în prezent”, a spus primarul comunei Zârneşti, Cahul, Nicolae Beju.

Primarul spune că soţia sa la fel a fost depistată pozitiv, însă are o formă uşoară şi urmează tratamentul la domiciliu. După chinul prin care a trecut, alesul local vine cu un apel către cetăţeni.

„În primul rând vreau să le mulţumesc tuturor medicilor care au luptat pentru viaţa mea. Pentru cetăţenii Republicii Moldova vin cu un apel să creadă în acest virus că el există şi să nu fie indiferenţi, să poarte masca în locurile publice şi să păstreze distanţa socială”, a comunicat primarul comunei Zârneşti, Cahul, Nicolae Beju.

Potrivit Congresului Autorităților Locale din Moldova, până acum, cel puţin alţi patru primari s-au îmbolnăvit de COVID-19 la locul de muncă. Aceştia sunt din raioanele Călăraşi, Drochia, Hânceşti şi Orhei.


Preluat de la: Publika.md