Marele premiu al Festivalului de film de la Veneția, câștigat de un film despre dramele crizei economice din 2008

Marele premiu al Festivalului de Film de la Veneția a revenit anul acesta unei femei. Pelicula americană „Nomadland”, în regia lui Chloe Zhao, a fost distinsă cu Leul de Aur. Cineasta americană de origine chineză e prima femeie care obține râvnitul trofeu în ultimii 10 ani. Juriul a fost condus de actrița Cate Blanchett, transmite digi24.ro.

„Nomadland” o are pe Frances McDormand în rol principal și evocă dramele provocate de criza economică din 2008.

Mostra 2020 a fost primul festival cinematografic major care a avut loc în format fizic după declanşarea pandemiei de COVID-19. Spectatorii prezenţi la gala de închidere au purtat măşti sanitare şi au respectat regulile de distanţare fizică.

Filmul premiat în acest an cu Leul de Aur, „Nomadland”, prezintă povestea unei femei trecute de vârsta de 60 de ani care devine un fel de nomad al zilelor noastre, transformându-şi camioneta într-o locuinţă mobilă şi călătorind alături de alţi compatrioţi într-o caravană ce străbate Vestul american, după colapsul economic al unui orăşel din Nevada.

Considerat deja un concurent cu şanse reale la Oscarurile din 2021, acest lungmetraj îi are în rolurile principale pe Frances McDormand şi David Strathairn. Regizoarea peliculei, cineasta americană de origine chineză Chloe Zhao, este prima femeie care a câştigat prestigiosul Leu de Aur după o pauză de zece ani. Sofia Coppola a câştigat acelaşi trofeu în 2010 cu filmul „Somewhere”.

Juriul competiţiei oficiale de la Veneţia a fost prezidat în acest de actriţa australiană Cate Blanchett. Din juriu au mai făcut parte Matt Dillon, Veronika Franz, Joanna Hogg, Nicola Lagioia, Christian Petzold şi Ludivine Sagnier.

Secţiunea competiţională din selecţia oficială a inclus 18 filme.

Acelaşi juriu a atribuit alte şapte premii. Marele Premiu al Juriului, recompensat cu Leul de Argint, a revenit filmului „New Order”, regizat de Michel Franco, iar Leul de Argint pentru cel mai bun regizor a fost atribuit cineastului japonez Kiyoshi Kurosawa, pentru filmul „Wife of a Spy”.

Premiile de interpretare – denumite Coppa Volpi – au revenit în acest an actriţei Vanessa Kirby şi actorului Pierfrancesco Favino, care au fost recompensaţi pentru evoluţiile lor din filmele „Pieces of a Woman”, respectiv „Padrenostro”.

Premiul pentru cel mai bun scenariu a fost câştigat de indianul Chaitanya Tamhane pentru filmul „The Disciple”, în timp ce veteranul cineast rus Andrei Konchalovsky a câştigat Premiul Special al Juriului cu pelicula „Dear Comrades!”.

Premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun actor debutant sau cea mai bună actriţă debutantă a revenit în acest an tânărului iranian Rouhollah Zamani pentru rolul din filmul „Sun Children”, regizat de Majid Majidi.

Actriţa Tilda Swinton şi cineasta Ann Hui au fost recompensate cu Leul de Aur pentru întreaga carieră.

Festivalul de la Veneţia atribuie trofee şi în cadrul unei alte secţiuni prestigioase – Orizzonti. Juriul acestei secţiuni, prezidat în 2020 de renumita cineastă franceză Claire Denis, a vizionat peliculele selecţionate şi a decis ca premiul pentru cel mai bun film să fie atribuit lungmetrajului „The Wasteland”, regizat de Ahmad Bahrani.

Premiul Special al Juriului din secţiunea Orizzonti a revenit cineastei Ana Rocha de Sousa pentru filmul „Listen”.

Premiile de interepretare din secţiunea Orizzonti au fost câştigate de Khansa Batma şi Yahya Mahayni, pentru filmele „Zanka Contact”, respectiv „The Man Who Sold His Skin”.

Tot sâmbătă seară, în cadrul galei de închidere a Festivalului de la Veneţia, a fost atribuit şi un premiu pentru cel mai bun regizor debutant. Acest trofeu, intitulat „Luigi de Laurentiis Venice Award”, a fost atribuit de un juriu prezidat de Claudio Giovannesi cineastei Ana Rocha de Sousa, pentru filmul „Listen”.

Secţiunea Venice Virtual Reality, dedicată filmelor realizate cu tehnici de realitate virtuală (VR), a decernat trofeul său principal – pentru cel mai bun film VR – producţiei „The Hangman at Home”, de Michelle Kranot şi Uri Kranot.

Veneţia a devenit în ultimii ani o veritabilă rampă de lansare a filmelor care concurează pentru trofeele decernate în sezonul cinematografic de la Hollywood.

Festivalul de la Veneţia, cunoscut şi sub numele de „Mostra”, înfiinţat în 1932, este cel mai vechi festival cinematografic din lume. Alături de Cannes şi Berlin, festivalul veneţian face parte din „Big Three”, o titulatură neoficială atribuită celor mai importante trei festivaluri de film din Europa. Cea de-a 77-a ediţie a Mostrei a avut loc în perioada 2 – 12 septembrie. 


Preluat de la: Publika.md