Măiestria nu are vârstă. Fotbalistul Eugeniu Cebotaru, unul dintre jucătorii de bază ai clubului Academica Clinceni

Măiestria și valoarea nu au vârstă! Ajuns la 36 de ani, fotbalistul moldovean Eugeniu Cebotaru este unul dintre jucătorii de bază ai clubului Academica Clinceni. În actuala ediție a Campionatului României el a jucat 14 meciuri și a marcat 3 goluri, fiind titular în toate partidele.

„Am găsit o echipă, o familie pot să spun, care s-a format acolo. Este o echipă tânără, fondată în 2015, dar cu ambiții foarte mari. Este o familie cu atmosferă frumoasă, mă duc în fiecare zi cu o dispoziție foarte bună, cu moralul ridicat la club.”, a spus fotbalistul, Eugeniu Cebotaru.

Cebotaru este cel mai experimentat fotbalist al Academicii, iar coechipierii îl alintă într-un mod mai puțin obișnuit. Supranumit „Tinerelul”, jucătorul nu are de gând să-și încheie cariera sportivă.

„Când te alintă așa, arată că ești în forță și ai un randament ca un băiat tânăr. Asta mă motivează în plus. Suntem realiști și vârsta apasă, vin din urmă mulți tineri. Atâta timp, cât am să mă simt ca pot să concurez la un nivel bun, mă voi strădui să nu mă gândesc la acest lucru.”, a menţionat fotbalistul, Eugeniu Cebotaru.

După prima jumătate a campionatului, Academica se află pe locul 5 în clasament, fiind în zona play off.

„Sincer, obiectivul stabilit de club a fost salvarea de la retrogradare. Însă având un asemenea colectiv cu jucători cu experiență, care au jucat la un nivel foarte înalt, acești jucători au ambiții în sânge. În cadrul clubului am pus ca scop calificarea în play off.”, a afirmat fotbalistul, Eugeniu Cebotaru.

Eugeniu Cebotaru este legitimat la Academica din vara 2019. El mai are 6 luni de contract cu gruparea din Clinceni.

De-a lungrul carierei fotbalistul a mai jucat pentru Zimbru Chișinău, Ceahlăul Piatra Neamț, Spartak Nalcik și Sibir Novosibirsk. Pentru echipa națională a Moldovei a strâns 68 de meciuri și a înscris un gol.


Preluat de la: Publika.md