Maia Sandu a discutat despre referendumul de aderare la UE cu oamenii de cultură

Șefa statului a remarcat rolul important pe care îl au oamenii de cultură la promovarea valorilor naționale și a celor europene și necesitatea consolidării sprijinului popular pentru calea europeană a țării noastre, transmite Moldova1.

Totodată, Maia Sandu a subliniat importanța unei informări și unei comunicări corecte despre UE în fiecare comunitate, asta demonstrînd unitatea și sprijinul întregii societăți pentru proiectul de integrare europeană.

Consultările pe subiectul referendumului vor continua cu reprezentanții diferitor comunități și grupuri din societate.

Amintim că preșdinta Maia Sandu a declarat că organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului va avea loc în aceeași zi, deoarece la scrutinul prezidențial participă cel mai mare număr de alegători. Șefa statului a precizat că decizia de a organiza referendumul va defini soarta țării pentru mulți ani înainte.


Preluat de la: Noi.md