Mai multe havuzuri din Chişinău, puse în funcţiune. REACŢIA locuitorilor Capitalei

Mai multe havuzuri din Chişinău au fost puse în funcţiune, după o perioadă lungă de timp în care acestea au fost închise din cauza pandemiei de COVID-19. Primăria a anunţat că e timpul să facă acest lucru, întrucât canicula se face tot mai simţită.

Astfel, au fost conectate havuzurile din Grădina Publică Ștefan cel Mare, Aleea Gării, parcul Valea Trandafirilor, cel din scuarul Teatrul Naţional de Operă si Balet, din scuarul Doina și Ion Aldea-Teodorovici şi cel din Scara Cascadelor.

Locuitorii Capitalei spun că în sfârşit au unde se răcori:

„E minunat. Sunt foarte bucuroasă, nu vă pot reda toate emoţiile. Nepoţelele vin aici cu mare bucurie”.

„Frumos, minunat şi vesel”.

„E foarte bine! E super de bine că lucrează havuzurile. Se bucură copiii. Atâta bucurie au şi ei. Până acum afară să nu ieasă, în altă parte tot nu, dar macar aici se joacă”.

Cei mai bucuroşi au fost copiii care au fost lăsaţi de părinţi să se bălăcească în apă: 

„Îmi place să mă veselesc, deoarece este apă ca la mare”.

„Sunt prima dată aici. Am venit cu prietenii, cu părinţii”.

„Aici sunt a cincea oară cu fratele meu. Îmi place aici foarte mult”.

Şeful Întreprinderii Municipale Spaţii Verzi, Serghei Carp, spune că, înainte de a fi pornite, fântânile arteziene au fost curăţate şi amenajate.

„Înainte de a fi pornite desigur că au fost efectuate lucrări de curăţare, tot ce e nevoie pentru a pune în funcţie motoarele electrice, s-au curăţat filtrele, s-au curăţat bazinele”, a declarat Serghei Carp.

Potrivit primarului Capitalei, Ion Ceban, havuzul din Parcul Râşcani va intra în curând în reparație, iar în zonele de agrement din Parcurile Alunelul și La Izvor urmează a fi construite două fântâni arteziene moderne.

Havuzurile din Chişinău vor funcţiona pe toată perioada caldă a anului. În acest an, pentru amenajarea lor, municipalitatea a alocat peste două milioane de lei.


Preluat de la: Publika.md