Maestrul Nicolae Botgros a revenit acasă. Mesajul emoționant transmis de artist

Maestrul Nicolae Botgros a revenit acasă de la spital. Artistul s-a vindecat de Covid-19 după o perioadă lungă de spitalizare la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Deși în urma complicațiilor apărute, maestrul a fost transferat în secția terapie intensivă, tratamentul eficient a făcut ca astăzi, acesta să revină acasă, fericit.

Nicolae Botros se simte mai bine și nu ezită de fiecare dată să mulțumească tuturor cadrelor medicale în grija cărora a fost.

Maestrul a postat o melodie pe profilul său personal de Facebook, intitulată „În drum spre casă”, iar alături a atașat un mesaj.

„Putem spune că titlul acestei lucrări scrisă de Gh. Banariuc mi se potrivește foarte bine acum, când am ajuns acasă de la spital…! Mulțumesc mult cadrelor medicale și tuturor cadrelor medicale și tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea mea, dar știm cu toții că puterea cea mare e la Dumnezeu…!!!”

Reamintim că Nicolae Botgros a fost internat în stare gravă în Secția Reanimare a Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău, în urma complicațiilor lăsate de COVID-19.


Preluat de la: Publika.md