MAE se declară „solidară” cu poporul belarus, la doar câteva zile după ce Dodon l-a felicitat pe dictator cu „victoria”

 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene urmărește cu atenție și preocupare evoluția situației postelectorale din Belarus, fiind îngrijorat în particular de violențele înregistrate în această țară.

Reiterând importanța respectării drepturilor omului și a normelor democratice general acceptate, sperăm că dificultățile cu care se confruntă în aceste zile poporul belarus vor fi depășite pe cale pașnică, în cadrul unui dialog politic autentic și incluziv.

În aceste momente dificile, exprimăm întreaga solidaritate cu poporul belarus, continuând să susținem consolidarea democrației, prosperitatea, stabilitatea și independența Republicii Belarus – țară prietenă și partener tradițional important de cooperare al Republicii Moldova. 

Președintele Igor Dodon i-a transmis luni, într-un mesaj pe Facebook, „sincere felicitări omologului meu belarus, Alexandr Lukașenko, cu ocazia victoriei în cadrul alegerilor prezidențiale!”.

Din numele poporului moldovenesc și al meu personal, îi doresc succese remarcabile în realizarea scopurilor propuse în beneficiul Republicii Belarus. Sunt convins că dialogul productiv și cooperarea strânsă dintre Republica Moldova și Republica Belarus în diverse domenii, vor contribui la consolidarea relațiilor dintre țările și popoarele noastre”, a scris Dodon pe rețeaua de socializare.


Preluat de la: Timpul.md