Lupți cu insomnia? Cum adormi în numai 60 de secunde

Aşadar, oricine nu a reuşit să adoarmă cu trucuri obişnuite ar trebui să încerce meteoda „4-7-8”.

Adepţii acestei metode susţin că durează mai puţin de un minut şi este extrem de simplă, potrivit MedicalNewsToday.

Andrew Weil, specialist în medicină integrativă, de la Universitatea din statul american Arizona, a explicat că această tehnică de respiraţie este împrumutată de la yoghinii din India, care o folosesc în timpul meditaţiei.

Metoda trebuie repetată de cîte ori este nevoie pînă cînd persoana reuşeşte să adoarmă.

În afară de faptul că îi ajută pe oamenii care suferă de insomnie, această metodă mai poate fi folosită şi pentru calmare în situaţii stresante, dar şi pentru aplanarea momentelor de conflict. Metoda funcţionează atît de bine pentru că forţează încetinirea bătăilor inimii.

Weil recomandă folosirea acestei tehnici de două ori pe zi pentru a putea observa cu adevărat beneficiile sale, dar şi completarea ciclului doar de patru ori la început.


Preluat de la: Noi.md