Lumea tenisului este lovită dur de noul virus! Încă un jucător infectat cu COVID-19

Lumea tenisului este lovită dur de noul virus! După bulgarul Grigor Dimitrov, Borna Coric este cel de-al doilea jucător infectat recent cu COVID-19. Cei doi au participat în weekend la turneul de la Zadar, Croația, din cadrul circuitului demonstrativ Adria Tour, organizat de liderul mondial Novak Djokovic.

Coric a anunțat pe rețele de socializare că a fost testat pozitiv, însă se simte bine și nu are niciun fel de simptom. El a intrat în contact direct cu Dimitrov, care s-a retras de la competiție, deoarece s-a simțit rău, iar a doua zi a mărturisit că a fost diagnosticat cu coronavirus.

La scurt timp după anunțul bulgarului, finala de la Adria Tour dintre sârbul Novak Djokovic și rusul Andrei Rubliov a fost anulată.
Turneul, organizat în mai multe oraşe din Balcani, avea scopuri caritabile, dar şi o componentă sportivă, ceea ce privește disputarea partidelor într-o perioadă în care sezonul competiţional este suspendat. Întrecerea a debutat cu etapa din Serbia, câștigată de austriacul Dominic Thiem.

După încheierea competiției de la Belgrad, tenismenii nu respectat toate regulile de distanțare socială impuse de autorități și au organizat o petrecere pe cinste într-un club de noapte din Belgrad.

Circuitul a continuat cu etapa de la Zadar şi ar fi trebuit să urmeze o a treia etapă, în Bosnia. Iniţial era programat un turneu şi în Muntenegru, dar acesta fusese deja anulat.


Preluat de la: Publika.md