Lukaşenko a ordonat să fie desfăşurate unităţi militare la graniţele Belarusului cu Polonia şi Lituania

Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, a ordonat să fie desfăşurate unităţi militare la graniţele ţării cu Polonia şi Lituania. Măsura a fost luată drept o reacţie la o pretinsă ameninţare din afara ţării.

Zilele trecute, Lukaşenko a îndemnat cetăţenii să-şi apare ţara de ingerenţele externe după ce Polonia şi statele baltice s-au oferit să medieze discuţiile dintre putere şi opoziţie pentru aplanarea situaţiei.

Între timp, preşedintele Belarusului încearcă să-şi fidelizeze forţele de ordine. El a acordat medalii unui număr de 300 de reprezentaţi ai Ministerului de Interne pentru servicii ireproşabile. Unii dintre ei au fost implicaţi în represiunile violente împotriva protestatarilor.

Ministrul de Interne de la Minsk recunoaşte însă că o parte dintre angajaţi şi-au depus demisia pe fondul manifestaţiilor izbucnite în data de 9 august.

Totodată, instituţia a anunţat despre un alt deces în rândul protestatarilor, astfel bilanţul ajungând la trei. Este vorba despre un tânăr care s-a stins din viaţă în data de 16 august, atunci când în mulţime a intrat o maşină.

Între timp, protestatarii par să nu cedeze. Şi ieri, mii de oameni au ieşit în centrului Minskului pentru a manifesta împotriva lui Alexandr Lukaşenko.

Comisia Electorală Centrală a publicat marţi rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale din data de 9 august. Astfel, Alexandr Lukaşenko a acumulat 80,1% din voturi, contracandidata lui Svetlana Tihanovskaia – 10,1%, iar 4,59 la sută dintre alegători au votat împotriva tuturor. Manifestanţii susţin însă că alegerile au fost fraudate.


Preluat de la: Publika.md