Locuitorii orașului Cimișlia vor fi conectați la o rețea modernă de canalizare

Peste 5000 de locuitori ai orașului Cimișlia și 277 de clădiri, printre care instituții publice și agenți economici, vor fi conectați la o rețea modernă de canalizare. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Potrivit ministrului, recent au demarat lucrările de extindere a sistemului de canalizare cu 20,1 km. Proiectul include şi construirea unei stații de pompare a apelor uzate. Acesta are o valoare totală de 36,7 mil lei, dintre care 32,7 mil lei sunt din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, iar patru milioane de lei sunt contribuția autorității locale.

Lucrările de construcție urmează să fie finalizate în noiembrie 2023.


Preluat de la: Publika.md