Litvinenco: Nu putem examina cererea de demisie a lui Gaţcan, fără a şti dacă a fost semnată chiar de el

Proiectul de hotărâre privind demisia lui Ştefan Gaţcan din funcţia de deputat urmează să fie examinată la şedinţa de mâine a Comisiei Juridice a Parlamentului. Subiectul a fost inclus pe ordinea de zi.

Într-o postare pe facebook, parlamentarul Sergiu Litvinenco, membru al Comsiei Juridice, a menţionat că cererea de renunţare la mandatul de deputat a lui Gaţcan nu poate fi examinată în cadrul şedinţei de joi. 

„Nu putem examina fără a ști că cererea e depusă chiar de el și nu este semnată sub presiune.”, a menţionat Litvinenco. 

PUBLIKA.MD aminteşte că Partidul Socialiștilor a anunţat că Ştefan Gaţcan renunţă la mandatul de deputat. Asta după ce marţi a părăsit fracțiunea parlamentară a PSRM și a declarat că aderă la grupul PRO MOLDOVA.

Secretariatul Parlamentului a anunţat că cererea de renunţare la mandatul de deputat a lui Ştefan Gaţcan a fost depusă de către şeful fracţiunii PSRM, Corneliu Furculiță, şi nu personal de Gaţcan. Documentul a fost semnat în biroul Fracțiunii PSRM şi prezentat preşedintelui Parlamentului de Corneliu Furculiţă.

Potrivit PRO MOLDOVA, Ștefan Gațcan ar fi fost obligat să renunţe la mandatul de deputat în timp ce a fost sechestrat într-un birou, de un grup de deputați socialiști. 


Preluat de la: Publika.md