Litigiul în cazul blocului construit în mijlocul unei zone rezidenţiale din sectorul Buiucani al Capitalei, amânat

Pronunţarea deciziei în cazul unuia dintre litigiile legate de blocul construit cu nereguli în mijlocul unei zone rezidenţiale din apropierea parcului Dendrariu din Capitală a fost amânată cu o săptămână. Magistraţii Curţii de Apel urmau să se expună marţi în privinţa legalităţii eliberării tacite a autorizaţiei de construcţie pentru blocul cu 11 etaje de pe strada Eugen Coca. Motivul invocat de judecători este că ar avea nevoie de mai mult timp pentru a examina cauza respectivă.

„Compania de construcţie a solicitat să fie o nouă hotărâre, prin care se obligă primarul general să elibereze o autorizaţie de construcţie de 11 niveluri pentru bloc locativ pe strada Eugen Coca 7, să recunoască dreptul de a construi bloc de 11 niveluri, chiar neavând autorizaţia şi să constate nesoluţionarea în termen a cererii eliberării autorizaţiei de construcţie.”, a afirmat avocatul, Mihai Balan.

Avocatul locatarilor nemulţumiţi de faptul că blocul este construit prea aproape de casele lor susţine că în acest litigiu se va decide dacă Primăria va fi sau nu obligată să permită finalizarea proiectului cu scandal. Anterior, administratorul firmei de construcţie ne-a spus că are toate actele în regulă.

Acum patru ani, blocul cu pricina a început să fie ridicat contrar normelor care reglementează construcţiile în Capitală. Atunci, agentul economic a solicitat autorităţilor municipale eliberarea actelor pentru a înălţa clădirea, însă nu a primit un răspuns în termen de 10 zile, aşa cum prevede legea. În consecinţă, compania a obţinut prin intermediul instanţei de judecată o autorizaţie de construcţie eliberată tacit. Lucrările de construcţie au fost stopate în 2019, când primarul Ion Ceban a anulat actele eliberate tacit. 

Am încercat să discutăm despre această situaţie cu reponsabilii de la Primărie. Şeful Direcţiei Juridice, Valeriu Bogdan, ne-a spus să ne adresăm conducerii Direcţiei Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare sau viceprimarului de ramură. Svetlana Dogotaru a spus că se află concediu medical şi va reveni mai târziu cu un comentariu, iar Victor Chironda nu au fost de găsit la telefon. Nici funcţionarii de la Primărie, nici reprezentanţii companiei de construcţie nu s-au prezentat la Curtea de Apel.

Menţionăm că miercuri este programată o altă şedinţă de judecată care vizează aceeaşi construcţie.


Preluat de la: Publika.md