Liderul suprem al Iranului temperează Guvernul: Nu putem avea încredere în străini!

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a administrat marți un „duș rece” guvernului președintelui moderat Hassan Rouhani, încercând să-i tempereze atitudinea, după ce Teheranul a transmis o serie de semnale de bunăvoință către viitoarea administrație americană condusă de democratul Joe Biden. 

Ayatollahul Khamenei a avertizat marţi că Iranul nu trebuie să-și facă speranțe în privința unei „deschideri” diplomatice din partea Occidentului. „Nu putem avea încredere în străini şi să sperăm într-o deschidere din partea lor”, a declarat ayatollahul Ali Khamenei la o reuniune la care au participat președintele Hassa Rouhani, preşedintele Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, şi şeful Autorităţii Judiciare, Ebrahim Raisi, potrivit unui comunicat transmis de biroul liderului spiritual suprem.

„Am încercat odată să ridicăm sancţiunile internaţionale şi am negociat timp de câţiva ani, fără succes”, a adăugat Khamenei, făcând aluzie la acordul nuclear iranian încheiat în 2015 la Viena între Republica islamică şi comunitatea internaţională, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Acest document oferea Teheranului ridicarea unora dintre sancţiunile internaţionale care vizau Republica islamică în schimbul unor garanţii, verificate de ONU, de natură să ateste caracterul exclusiv civil al programului nuclear iranian. Dar preşedintele american Donald Trump a denunţat în mod unilateral în 2018 pactul, reinstituind sancţiunile americane a căror ridicare fusese permisă de acord și privând astfel Teheranul de beneficiile pe care le aştepta.

Ca ripostă, Teheranul s-a dezangajat treptat din majoritatea obligaţiilor sale cheie, iar acordul este menţinut doar prin voinţa declarată a celor şase state care sunt încă parte în acest pact (Germania, China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Iran).

Afirmând că doreşte să se disocieze de unilateralismul lui Donald Trump, Joe Biden a spus că doreşte să ofere Iranului o cale credibilă de „reîntoarcere la diplomaţie”, sugerând că ar avea în vedere revenirea SUA în Acordul de la Viena.

De la anunţul victoriei fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama în alegerile americane din 3 noiembrie, guvernul lui Hassan Rouhani şi-a înmulţit semnalele de deschidere faţă de Biden.

„Situaţia în Statele Unite nu este clară şi europenii iau constant poziţie împotriva Iranului”, a avertizat, marți, ayatollahul Khamenei.


Preluat de la: Publika.md