Lege nou: Ce se va întîmpla cu concediul nefolosit timp de doi ani

Potrivit proiectului, zilele concediului de odihnă anual acumulate/nefolosite de angajați timp de doi ani vor fi considerate stinse. Angajatorul, la finele anului calendaristic, va informa salariatul, în scris, despre numărul zilelor de concediu de odihnă anual acumulate/nefolosite, termenul de expirare a acestora, precum și va solicita utilizarea acestor zile de concediu de către salariat, în baza unui grafic stabilit de comun acord.

Totodată, zilele de concediu nefolosite de către salariat pînă la intrarea în vigoare a prevederilor prezentului proiect de lege vor putea fi utilizate pînă la 31 decembrie 2029.

Alte modificări legislative prevăd ca funcția de conducător al unei autorități administrative din subordinea ministerului să fie funcție de demnitate publică. În prezent, aceasta este funcție publică de conducere. De asemenea, se propune ca funcția de adjunct al conducătorului să fie modificată din funcție publică de conducere în funcție publică de conducere de nivel superior.

În scopul sporirii atractivității funcției publice și atragerii în serviciul public a celor mai performanți specialiști se propune instituirea corpului de rezervă a funcționarilor publici. Astfel, funcționarii publici care din motive specifice au demisionat sau au fost eliberați vor avea posibilitatea de a accede din nou în funcția publică fără a participa la concurs.

În aceeași ordine de idei, se propune ca absolvenții programului de stagii plătite în serviciul public care au un stagiu complet și li s-a acordat calificativul „foarte bine”, dar care nu au fost propuși spre numire într-o funcție publică de execuție, să fie incluși în corpul de rezervă a stagiarilor pe o perioadă de 12 luni de la eliberarea certificatului de stagiu.

Un element de noutate al proiectului este introducerea practicii medicale ca activitate compatibilă cu funcția publică, fiind desfășurată în afara orelor de program. O altă prevedere a proiectului se referă la reducerea, de la trei la șase luni, a perioadei de probă a funcționarului public debutant. De asemenea, va exista posibilitatea de a extinde cu trei luni perioada de probă, la decizia șefului subdiviziunii din care face parte funcționarul public debutant, în baza rezultatelor evaluării activității.

Proiectul de lege a fost elaborat de Cancelaria de Stat, în contextul implementării recomandărilor din Raportul de monitorizare SIGMA ,,Performanța Republicii Moldova în administrație publică în raport cu Principiile Administrației Publice” și al angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Documentul va fi propus spre adoptare în lectura a doua.


Preluat de la: Noi.md