La un pas de tragedie. Un bărbat de 73 de ani din Râșcani, salvat după ce a căzut într-o fântână

Un bărbat de 73 de ani din raionul Râșcani a avut nevoie de ajutorul salvatorilor după ce a căzut într-o fântână de 15 metri.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, acesta a fost scos la suprafață la scurt timp și nu a suferit careva traumatisme.

Bătrânul ar fi căzut în fântână din neatenție.

În ultimele 24 de ore, în țara noastră au avut loc 69 de situații de risc în care au intervenit salvatorii și pompierii.


Preluat de la: Publika.md