Kremlinul refuză negocieri de pace cu Ucraina atâta vreme cât „Occidentul nu permite Kievului să fie flexibil"

Kremlinul nu vede posibile negocierile de pace cu Ucraina atâta vreme cât dialogul cu Rusia rămâne interzis de legislația Kievului sau cât timp Occidentul nu permite Kievului să fie flexibil în această privință, a spus reporterilor, miercuri, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, transmite agenția de presă rusă TASS, citează Digi24.

Comentând o declarație a ministrului de externe turc Mevlut Cavusoglu, care a spus că Rusia era dispusă să discute cu Ucraina, Peskov a spus: „În situația în care președintele Ucrainei are interdicția de a ne contacta din cauza legislației ucrainene iar când Occidentul este evident reticent să permită Kievului orice flexibilitate aici, nu se poate discuta nicio perspectivă (pentru dialog) în acest moment”.

„Rusia întotdeauna a fost pregătită să rezolve problemele prin negocieri”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Iar președintele Putin a spus în mod repetat că încă suntem pregătiți pentru acest lucru”.

„Desigur, am prefera să atingem scopurile noastre prin căi pașnice și diplomatice”, a adăugat acesta. Peskov a recunoscut că nu sunt momentan posibile niciun fel de discuții atâta vreme cât în Ucraina există o interdicție legislativă asupra negocierilor cu Rusia.

Ankara sprijină planul anterior propus de președintele Volodimir Zelenski privind un acord pașnic, a spus marți șeful diplomației turce, Cavusoglu.

Wall Street Journal a relatat pe 22 decembrie, citând surse americane și europene anonime, că Kievul lucra la detaliile finale ale propunerii lor de aplanare pașnică a conflictului, care ar putea fi făcută publică în februarie.

Anterior, Zelenski a declarat într-o întrunire cu Congresul SUA, ca urmare a discuțiilor sale cu președintele american Joe Biden, că cei doi au vorbit propunerile Kievului pentru a rezolva conflictul din Ucraina.

Potrivit lui Zelenski, Biden sprijină inițiativa Ucrainei de a organiza un summit global pentru pace în vederea discutării acestor propuneri. Oficialii ruși au avertizat în mod repetat că „orice plan de pace” privind Ucraina ar trebui să ia în considerare noile realități, anume anexarea celor patru regiuni ucrainene la Rusia.


Preluat de la: Publika.md