Klaus Iohannis: Vom continua să fim ferm şi neabătut alături de Chişinău

Vom continua să fim ferm şi neabătut alături de Chişinău! Cu atât mai mult cu cât Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituţionale. Declarațiile au fost făcută de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, după întrevederea cu șeful statului, Maia Sandu, şi cancelarul german, Olaf Scholz.

„România va fi mereu alături de Republica Moldova şi suntem uniţi la nivelul Uniunii Europene în a-i acorda tot sprijinul necesar, inclusiv pentru întărirea rezilienţei sale şi pentru protejarea sa în faţa acţiunilor destabilizatoare. Mărturie stau concluziile angajante adoptate chiar la ultimul Consiliu European. Acestea reafirmă nivelul ridicat de conştientizare la nivelul liderilor europeni a riscurilor şi a necesităţii unei acţiuni hotărâte”, a declarat preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis a precizat că Republica Moldova nu este singură: „Această reuniune trilaterală de astăzi demonstrează în mod clar acest fapt. Republica Moldova se poate baza pe prieteni sinceri, care i-au fost şi îi sunt mereu alături şi care acţionează hotărât în sprijinul său”.


Preluat de la: Publika.md